in Suplimentul de cultura, nr. 377

E vorba despre o carte cu o valoare de cale de acces catre sensibilitatea si interioritatea autorului Andrei Oisteanu, pe care il cunoastem cu totii ca antropolog, preocupat de istoria religiilor, de imagologie, de etnologie. Aceasta carte de proza il plaseaza pe Andrei Oisteanu intr-o genealogie a maestrilor sai, Mircea Eliade si Ioan Petru Culianu. Este o bijuterie, este o carte a unui estet indragostit de lucruri vechi. Este si o carte de atmosfera, este o carte in subsidiar despre identitate, despre dubla identitate, despre transferul de identitate. Este o carte indragostita de pitorescul balcanic. Este o carte mateina, dar in acelasi timp este si o carte care vine pe filiera de care pomeneam, in special cea a lui Mircea Eliade. Andrei Oisteanu este o aparitie singulara ca prozator. Este in general o personalitate singulara, iar Cutia cu batrani este o aparitie insolita in literatura romana a ultimelor decenii. Toate cartile savante ale lui Andrei Oisteanu ar trebui citite si prin prisma acestui volum fermecator, a acestui volum care mie mi se pare ca e o carte de recitit. Eu o recitesc cu delicii.