Daca ar fi sa imaginam locul unde Ioan Petru Culianu incepe sa redacteze trei dintre contributiile sale in domeniul istoriografiei istoriei religiilor, ar trebui sa ne gindim la un spatiu monastic franciscan de secol XIII. In 1974 (iulie-august) din manastirea San Damiano, Assisi (Perugia) Ioan Petru Culianu trimitea trei manuscrise la corectat si citeva scrisori maestrului sau Ugo Bianchi (1922-1995). Putem face asadar o punte intre arhiva privata si geneza unor studii publicate de Culianu? Eu astfel propun sa incepem discutia despre volumul Iter in Silvis. Care ar fi miza lecturii acestei carti atit de eterogen configurata? Daca as fi optimista, as spune, in primul rind, familiarizarea cititorilor cu domeniul istoriei religiilor, asa cum se simte la nivelul celei de-a doua parti a secolului XX. Insa, oricum as lua-o, niciun volum semnat de Culianu nu poate fi citit fara a fi ”ispitit” macar de o minima ”inițiere”. Cistigul lecturii volumului Iter in silvis este acela al plasarii curiozitații cititorului intr-o cartografie extrem de variata si sofisticata a cunoasterii misterelor divine ori a calatoriilor la cer ale sufletului inlauntrul unor coordonate (curente religioase) ce le circumscriu manifestarea.
