in Observator cultural, nr. 649

Ultimul roman al unui prolific prozator – Point Omega apare in 2010 – este o poveste stranie consumata tot intr-un desert american. Un pensionar retras in desert, o tinara si un regizor de film, evenimente putine, nu se intimpla mare lucru. Si totusi. Memoria, timpul, trecut si prezent, secrete, ale lumii sau ale unui individ. Atmosfera misterioasa, intimplari neverosimile pe fondul unei hiperrealitati cotidiene, timpul real se translateaza intr-o cetoasa irealitate dominata de fapte concrete. Vis sau realitate, lumea virtuala sau cea reala. Fara a avea tensiunea din Calauza lui Tarkovski, avem totusi un film care se deruleaza cu incetinitorul. Nu stim de ce si de unde a inceput, nu stim cind si de ce se sfirseste.
,,Uneori bate un vint inainte de ploaie si face pasarile sa alunece lin prin dreptul ferestrei, duhuri de pasari ce calatoresc in noapte, mai stranii ca visele.” Este finalul romanului. Scriitura fina, textul este musculos, ingrijit, fara neglijente, tensionat, fara stridente sau burti inutile, totul bine dozat. Proza de prima mina. Mina de meserias, de mare prozator. Don DeLillo.