in Observator cultural

Cartile lui Norman Manea ii destainuie cititorului un spatiu literaro-poetic, dar si al stiintelor socioumane, asadar si istoric, care este putin cunoscut in Germania, cu toate ca acest spatiu ne priveste in mod nemijlocit.
Gaura, vizuina – poate fi vorba de o ascunzatoare, de o capcana, dar si de un refugiu. Citind Vizuina, o intrebare nu a incetat sa fie prezenta: cine este EU in aceasta povestire? – fara a ma referi la Norman Manea prin acest EU. Caci cautarea acelui loc inexistent, in care autorul pare ca spune EU, este, in cele din urma, si o iscodire de rumori conexe. Prin aceasta intrebare ma refer la punctul din care se povesteste. Se ascunde acest EU in spatele unui personaj, se ascunde in spatele mai multor personaje, este un personaj autonom, pata oarba a povestirii?