In Cerul... e vorba despre ce i se intimpla unei fete pe cale sa devina mama, despre emotii si frici, doctori si spitale, despre alte mame, despre fise medicale, schimbari ale corpului s.a.m.d. Prima varianta a cartii a fost scrisa in timp real, pe masura ce sarcina avansa. Dupa aceea, cind baietelul meu se apropia de un an, am inceput sa refac si sa ordonez materialul. Lucram foarte greu, la inceput cind micutul dormea, apoi procurindu-mi cu mari eforturi orele necesare. Abia cind am scris sfirsit, mi-am dat seama ca aveam in computer un text despre maternitate, adica despre un subiect tabu pina atunci. Am publicat cartea intr-o luna, dorindu-mi – din solidaritate, nu din orgoliu – ca ea sa ajunga la cit mai multe mame.
Noi și partenerii noștri stocăm și/sau accesăm informațiile de pe un dispozitiv, cum ar fi modulele cookie, și prelucrăm date cu caracter personal, cum ar fi identificatori unici și informații standard trimise de un dispozitiv, pentru reclame și conținut personalizate, măsurători de reclame și de conținut, informații despre publicul-țintă, precum și în scopul dezvoltării și îmbunătățirii produselor. Cu permisiunea dvs., noi și partenerii noștri putem folosi date și identificări precise de geolocație prin scanarea dispozitivului. Puteți da clic pentru a vă da acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus. Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dvs. cu caracter personal să nu necesite consimțământul dvs., dar aveți dreptul de a refuza o astfel de prelucrare. Preferințele dvs. se vor aplica numai acestui site web.