in Observator cultural, nr. 646

O proza care nu-si propune sa teasa o poveste, care nu-si propune sa incite sau sa explice, in care nu gasesti, printre rinduri, acea ambitie a romancierului de a scrie totul, de a construi o lume perfect valida, ci, mai degraba, o proza scrisa intr-o forma utilitara, sanitara chiar, de jurnal-partener-de-viata cu raspundere limitata sau de martor-al-unor-notite-catre-sine, notite acute, precise, de o cruzime ucigatoare, notite in care amintirile si reflectiile iau forma viscoasa a unor idei-larve, care, odata vazute, nu contenesc sa-ti provoace acel gen de repulsie sau de indignare ce te face sa revii mereu la ele, in singuratatea mintii, ca la o scena socanta.