in Dilema veche

Inscenarea satului printr-un veritabil act de butaforie se releva (…) ca un cvasiexperiment sociologic. Rolul colectiv jucat in fata unui singur spectator este si terapie pentru actorii nevoiti de ineditul performarii sa traiasca o saptamina intreaga mimarea realitatii. Degrevarea de responsabilitatile realului si instituirea jocului ca principiu suprem ne arata ca in spatele mastii realitatea se cristalizeaza in adevar. Performind viata intr-un habitus sterilizat de cauzalitate, actorii sint pusi fata in fata si cu limitele propriilor vieti. Dar cum va decurge inscenarea? Va trece fictiunea examenul confruntarii cu realul? Va fi iluzia trecutului mai puternica decit realitatea prezentului? Butaforia sau instinctul? La urma urmei, ramine insa o singura mare intrebare: cit mai conteaza adevarul atunci cind iluzia isi demonstreaza perfecta capacitatea de a concura realitatea? Caci nu doar trecutul este reconstituit, ci si prezentul. Lindenfeld nu este un sat, este insasi povestea lui.