pe BookMag.ro

Scriu ca sa povestesc. Asta am incercat intotdeauna (...)
Nu scriu doar ca sa povestesc. Orice poveste trebuie sa insemne mai mult decit naratiunea propriu-zisa, sa ascunda in spatele ei niste rosturi si taine. Sa fie placerea cititorului sa le descopere – dar sa-i ramina placerea povestii chiar daca nu le descopera. Sa poata fi citita la mai multe nivele, de oameni diferiti, cu gusturi diferite.
Scriu povestile pe care mi-ar placea sa le citesc. Asa a fost cu romanul Noapte buna, copii!, la care am meditat vreo sase ani si am lucrat efectiv peste patru ani, fiindca aveam in minte o poveste despre prietenie, adolescenta si maturizare trista, chiar tragica, pe care trebuia s-o spun cit mai bine. Si nu voiam sa dezechilibrez citusi de putin lumea aceea a inocentei adolescentine – oricum atit de fragila.