Marginalitatea lui Steinhardt ii permite sa exploreze teritorii ignorate de contemporanii sai. Entuziasmul care i-a fost reprosat este reflexul bucuriei regasite de a fi in mijlocul unei culturi de care tacerea interdictiei de publicare si detentia il despartisera. Doar o asemenea experienta limita poate explica pasiunea cu care N. Steinhardt se daruieste foiletonului critic, reinventind, in comunism, o specie prin excelenta interbelica. Asemenea lui Alexandru George, Steinhardt nu este un „critic” in acceptiunea pe care epoca o da institutiei. El nu ambitioneaza sa fie nici judecator, nici legislator. Miza nu este stabilirea unei ordini, ci etalarea investigatiei intelectuale, de esenta borgesiana. Fiecare dintre aceste texte este purtatorul unui mesaj secret, accesibil doar cititorului, ce recunoaste in Steinhardt purtatorul de voce al unei lumi inaccesibile privirii lenese.
