Pe Evantaiul Memoriei

Cred ca este una din cartile cele mai volatile ale autorului portughez (...), creind senzatia ca nimic nu e stabil, batut in cuie, nici macar paginile scrise. Ironia la adresa religiei si a lui Dumnezeu este fina si discreta, departe de aciditatea scriitorului din cartile dedicate temelor religioase, iar intepaturile pe teme sociale si politice sint, de asemenea, destul de „cumintele”.
Citind Pluta de piatra, am cunoscut un alt Saramago, parca mai putin patimas, mai putin implicat decit in celelalte romane citite, mai ingaduitor, scriind cu o detasare eleganta, care da libertate personajelor si intimplarilor si care subjuga cititorul.