Uneori avem senzatia ca trecutul e limpede, clasat, arhivat, mort. Numai ca, pe masura ce decojim ceapa, vedem ca trecutul este la fel de viu ca si prezentul, se metamorfozeaza, ca si privirea noastra intoarsa inapoi, individuala sau colectiva. Memoria creste ca aluatul si este mereu negociata, actualizata, pusa in chestiune. Evenimentele noi pun in lumina diferita intimplari de demult. Emotiile puternice, private sau publice, pun lentile noi in scrutarea trecutului. Poate ca in aceasta situatie mai mult ca oricind ne dam seama ca adevarul este o constructie colectiva si nu un dat in sine, ca „urmele” trecutului sint moarte in absenta interpretarilor, intepretari atit de legate de prezent si de context.
(...) Cred ca Sint o baba comunista! s-a bucurat de atita succes fiindca a propus o lectura fara prejudecati a dictaturii, dintr-un unghi insolit si cu un strop de umor.
