in Orizont, nr. 5

Intr-o istorie de familie care a evoluat intre admirabil si abominabil, Marta Petreu a izbutit performanta de a asimila insidios, fara ostentatie, marea Istorie. La urma urmelor, insasi viata, asa cum a cunoscut-o intr-un topos inconfundabil si cum o defineste intr-o viziune proprie, intr-o fraza finala, in care lipsa punctuatiei exprima perfect ambiguitatea vietii, ineludabila si inspaimintatoare, este un lucru bun: „Umeda intunecata tandra si blestemata chiar si atunci cind este ca viata asta pe care am avut-o noi intre Armaghedonul lui Ticu si blestemele Mamei suvoiul asta de singe ce duce cu el mortii nostri tineri si ne ia pina la urma pe toti. Umeda. intunecata. Tandra si blestemata.”