Povestirile nu se remarca prin performante stilistice, subiecte ingenioase sau rafinamente de gindire. (Ele sint) naratiuni ironice ori usor amare de intimplari aflate la limita faptului divers, portrete, conflicte epidermice, uneori aproape simple anecdote, precum povestirea „Mici intimplari de pe Saint-Germain” care deschide volumul. Dar scriitura este fluenta, dialogurile nu au nici o nota falsa, observatiile sint fine si patrunzatoare, iar personajele vii. Este suficient pentru ca lectura sa fie antrenanta si cele doua-trei povestiri mai grave si mai substantiale – „Ani de zile la rind”, „Catgut”, „Intimplarea zilei” – sa dea intregului ansamblu un aer de clasicitate.
