in Observator cultural

Romanul lui Sofi Oksanen sfideaza linearitatea interpretarilor pentru ca opereaza cu substante instabile: psihologii incurcate, dileme adinci si un peisaj politic si sufletesc mutilat de prezenta tortionarului. Nici generatiile de dupa ’90 nu au cum s-o rupa cu acest trecut, strecurat in singe: Zara, care, intr-un tirziu, isi va trada adevarata identitate, cade victima unor proxeneti din fosta Federatie Rusa si e obligata sa se prostitueze in Berlin. Reuseste sa fuga si se ascunde in casa batrinei, constienta ca cele doua brute, Pasa si Lavrenti, sint pe urmele ei, intr-o Volga neagra. Secrete la fel de negre de familie se deruleaza in timpul acestei asteptari, in timpul acestei angoase ca dinaintea unei executii finale.
Si totusi, o iesire din cosmar e posibila, iar titlul cartii e reflexia unui gest ritualic prin care, in al 12-lea ceas, batrina care si-a tradat propria sora curma sirul victimelor, punind capat propriului cosmar. Ni se propune o carte care are duritatea si limpezimea apelor adinci si in ea labirinturile sufletesti se disting dureros de clar. Cu atit mai mult cu cit are experienta unui regim totalitar similar (dar nu numai), cititorul din Rominia isi poate confrunta aici teribil de multe tabuuri, crescute intr-o societate in care vorbitul in soapta si tacerea nu marcheaza discretia, ci, de cele mai multe ori, o veche vina.