Minunata lume noua ti se dezvaluie inca de la primele pagini, lipsita de mister, ca o femeie usoara – exact asa cum a vrut-o Huxley. (...) Huxley arunca un colac de salvare bietelor fiinte umane impovarate de propriile constiinte. Si e ironic cum tentativa lui de a satiriza societatea americana a anilor ’30 a devenit, optzeci de ani mai tirziu, o abordare pe care oamenii chiar au inceput sa o ia in serios. Traim intr-o lume a oamenilor care fac – cine pierde prea mult timp cu reflexia, nu-si cistiga piinea. O lume in care nu mai e suficient sa fii fericit, de fapt, nici nu mai e necesar, atita timp cit pari fericit (...). O lume in care dragostea nu mai e demult un ideal romantic, ci doar ceva ce simti din cind in cind, fata de oameni diferiti. Minunata lume noua a fost o sageata care a batut mult mai departe decit s-a gindit vreodata Huxley. Pentru ca, cel mai probabil, nici macar el nu si-a imaginat ca, opt decenii mai tirziu, oamenii isi vor cauta refugiul in tot felul de activitati care ii impiedica sa gindeasca exact asa cum personajele minunatei lumi noi se refugiau in soma pentru a bloca tristetea reala.
