in Observator cultural, nr. 608

Putini scriitori sint in stare de asemenea performante portretistice, ca sa nu mai vorbesc de inclinatia pronuntata pentru povestirea cu tilc si pentru anecdota, relevabila in mai toate textele din volum. Fascinat de „intilnirile cu neprevazutul individual si cu natura umana” in ipostazele ei multiple, oricit de riscante ar fi acestea (vezi aventura cu hoti de la Copacabana), criticul se arata preocupat mereu de semnificatia existentiala a intimplarilor povestite si de miezul lor etic.
Un manual de etica aplicata, ca sa nu zic un „testament”, este si volumul de fata. Nu intimplator, in final autorul invoca din nou figura luminoasa a tatalui, pentru a inchide ca intr-un cerc al timpului aceste fragmente perisabile de literatura si viata. Si cum Valeriu Cristea credea ca omul trebuie sa puna in bagajele sale pentru paradis „toate lucrurile la care a tinut”, nu-i greu de inteles gestul de acum al lui Daniel. De-ar fi sa aleg, impreuna cu cartea, eu unul i-as lua cu mine pe tata si fiu deopotriva, cu riscul de a fi invins, cum am mai fost, la ping-pong si la alte jocuri, mai grele.