pe bookblog.ro

Nu stiu cit din roman este autobiografie si cit inventie, iar asta e un semn bun, mai ales in cazul unei carti in care miracolele se furiseaza pe ici, pe colo, ca si cind nimic nu ar fi de capul lor. Ceea ce stiu este ca de-acum inainte am sa ma feresc din nou de romanele la patru miini, de teama ca niciunul nu s-ar putea compara cu acesta, cu dialogul lui despre copilarie, prietenie, frati si cum se tine la ei in ciuda tuturor nervilor pe care ti-i provoaca, parinti si cum se iarta ei pentru una si alta, patrie si unde se ascunde ea, tristete si cum te poate cotropi ea inca de la gradinita (va dau un indiciu: Rahan), amintiri comune si cum se impaca discrepantele lor.