in Observator cultural, nr. 606

Romanul este construit din cinci piese detasabile, din cinci istorii ale unor romani emigrati in Anglia... Toti cinci lasa in urma o Romanie unde nu si-au putut gasi un loc al lor, dar iau cu ei traumele copilariei, fantasmele, iluziile de care, plecind, ar fi voit sa scape. In tribulatiile lor londoneze, trecutul ii invadeaza constant, inculcindu-le senzatia suspendarii intre doua lumi. De altfel, si cartea e construita pe o alternanta a episoadelor londoneze cu acelea romanesti.
Fina intelegere a felului cum gindesc si cum reactioneaza in anumite situatii oameni prea putin „complicati” (la antipodul lui Razvan si al Mariei) mi se pare, fara exagerare, remarcabila. Dupa toate aparentele, cu cit se straduieste sa imagineze personaje care nu sint proiectii ale propriei subiectivitati, cu atit autoarea se apropie mai mult de ceea ce inseamna proza matura. Insa, evident, romanul Imigrantii nu este doar o promisiune, e o carte care, in pofida tuturor denivelarilor, se citeste pentru ea insasi.