in cadrul lansarii la Gaudeamus

Miezul cartii Ultimul Judt este de fapt o polemica. Mircea Mihaies este un scriitor care ne-a obisnuit public cu o anumita voce, vocea publicistului, o voce acida, vitriolanta, o voce de atac. Este o voce limpede, de tip diurn, a celui care la lumina zilei identifica inamicul, ii aplica o lovitura de spada si cu o virtuozitate retorica specifica lui rezulta prezenta publica a lui Mircea Mihaies. Dar el nu a publicat numai articole pe care le-a cules in culegeri faimoase. El a publicat si alte carti si vocea pe care scriitorul Mircea Mihaies ne-o aduce in acestea este foarte diferita. Nu este vocea criticului literar, ci este vocea celui care te insoteste. E o voce tandra, o voce invaluitoare, o voce pe care toti cunoscutii lui Mircea Mihaies o stiu. Este vocea lui de prieten, de indragostit, vocea lui nocturna. Este vocea pe care, daca nu o ginditi impreuna cu vocea din articole, nu o sa intelegeti niciodata de unde provine farmecul contagios al lui Mircea Mihaies.