in Suplimentul de cultura, nr. 329

Matei Brunul e primul roman romanesc, de dupa Radacina de bucsau, caruia nu am ce sa-i reprosez. Ba mai mult, un roman atit de bine scris, atit de inteligent, construit cu atita maiestrie, techne, incit un cititor profesionist e fortat sa-si uite automatismele antipatice de lectura si sa citeasca. Pur si simplu.[…]
Dar ceea ce impresioneaza, mai presus de orice, e frumusetea alegorica a meditatiei asupra literaturii si a istoriei, pe care inca tinarul scriitor roman o propune si o duce la capat cu o luciditate si o maturitate greu de intilnit in proza romana actuala.
Matei Brunul reprezinta pentru proza lui Lucian Dan Teodorovici desprinderea de o poietica a Eului si orientarea totala spre obiectivitatea maturitatii creatoare. Cred ca, odata cu acest roman – categoric cel mai bun al anului 2011 –, un prozator si-a gasit centrul de greutate. Vatapi a fost digerat.