in Ziarul de duminica, nr. 41

Joyce Carol Oates atinge punctele nevralgice ale vietii americane: orizontul meschin al orasului de provincie, educatia tinerilor sub semnul violentei si al drogurilor, modul de a apara pe cel din familie, indiferent de vinovatie sau nevinovatie, terorizarea victimelor pe termen lung, ticalosia avocatilor care speculeaza situatii ca sa cistige, ocolind abil legea si absolut indiferenti fata de ideea dreptatii, fata de bine sau rau.
De la Onoarea pierduta a Katharinei Blum de Heinrich Boll nu am citit un rechizitoriu mai dur al unui scriitor la adresa societatii in care traieste. Ca tensiune si nerv, aminteste constructia perfecta din „Cronica unei morti anuntate” de Gabriel Garcia Marquez: suita de secvente si marturii ce surprind pas cu pas fapte si reactii, intr-o succesiune a vocilor, din care constant revine vocea fetei, careia acea zi de 4 Iulie i-a schimbat viata definitiv.
Dar partea cea mai frumoasa a cartii este povestea de dragoste: o iubire ce se dovedeste prin fapte, caci exista un om care-i pedepseste pe violatori. A doua justitie este mult mai eficienta decit cea a tribunalului, nu o deconspir ca sa nu rapesc placerea celor ce vor citi romanul, lovitura de maestru si proba de virtuozitate literara. De altfel, Joyce Carol Oates s-a aflat pe lista favoritilor la Nobel si o vad in duzina marilor scriitori contemporani care merita cu prisosinta nobelizarea. Pina atunci, abia astept noul roman, „Mindra fecioara”, in curs de aparitie la Editura Polirom.