Poezia Martei Petreu nu are nimic din razvratirile lui Arthur Rimbaud sau Lautreamont; nimic in afara razvratirii insesi. Sensul dinamicii poetei este contrar celui al „poetilor blestemati”. Ea nu practica elogiul satanic sau recursul la paradisuri artificiale, dupa cum nici iluminarile; poate doar „maldororismul”, inteles intr-o acceptie etimologica (mal = rau, in franceza; doror/ dolor = durere; de unde personajul Maldoror, alter ego-ul poetic al lui Isidor Ducasse). Ea este o zbatere secanta in raport cu salvarea, constatarea acestui „rau” existential, diagnosticarea lui in domeniile importantissime ale vietii (iubirea, cel mai adeseori, dar si relatia cu dublul opus, barbatul), vorbirea despre aceasta rea asezare, producatoare de dureri metafizice, psihice si fizice crunte, organizarea logicii si a discursului poetic in functie de aceste impedimente pentru a le organiza cit mai bine.
