pe boomlit.ro

Orbirea se manifesta altfel decit am crede la „prima vedere“, nu prin intuneric, ci printr-un alb-laptos, un indiciu ca e un simptom al orbirii de pe parcursul vietii si nu o orbire din nastere.
Dincolo de sintaxa incofundabila si asezarea dialogurilor, in Eseu Saramago sterge inclusiv coordonatele spatiale sau identitatea personajelor. Nimic si nimeni nu are nume. Asta si vis-a-vis de obsesia numelor, care in loc sa ne individualizeze ne afunda si mai mult in anonimat, mai ales in era cautarii de sine pe google. Revenind la stergerea identitatilor, e ca si cum Saramago ar fi pregatit deja terenul pentru orbi, dar nu orice fel de orbi, ci orbi care nu se mai pot striga nici pe nume. Singurul strigat de aici este tipatul inrudit cu celebrul tablou al lui Munch.
Eseu trebuie (re)citit in perioadele noastre de orbire, inclusiv in Braille.