in Suplimentul de cultura, nr. 319

Daca infernul lui Dante ar fi alcatuit din cercuri de cale ferata, atunci cu siguranta ca pe acolo ar putea trece metroul metropolitan din Omul cu limba scoasa. Oameni cu viata de aruncat, acestea sint personajele lui Bogdan O. Popescu din primul vagon: o negresa grasa scotocind intr-o punga uriasa de supermarket, un adolescent cu castile in urechi dirijind cu o acadea, un om durduliu, o dona trecuta de virsta cuceririlor, doi romi interpreti de ocazie, un artist ambulant buhait, un acordeonist cersetor, un copil batrin si rau, un viorist brunet, un chinez, o gospodina vopsita blond, o femeie educatoare, un italian matahalos, un omulet infricosator cu chip de fiara, un om cu limba scoasa. Toti cu viata de aruncat.
Viata de aruncat se incheie, bineinteles, cu o aruncare, dar si cu o intrebare al carei raspuns, odata aflat, ar elimina de la inceput alte aruncari inutile: „ce calitati ar trebui sa avem ca sa detectam starturile gresite?”.