in Arges nr. 5

De un mare rafinament, cum numai situarea in asfintitul unei mari culturi, cea franceza, il poate conferi, cartea lui Pierre Bayard, Cum sa vorbim despre cartile pe care nu le-am citit (trad. Valentina Chirita, Ed. Polirom, Iasi, 2008), are la baza arhicunoscuta zicala: a nu vedea padurea din cauza copacilor. In acest sens, ceea ce conteaza nu este o carte sau o idee, ci relatiile dintre carti si idei, de unde paradoxul, usor amuzant ca „acela care sta cu nasul in carti este pierdut pentru actul culturii si chiar pentru lectura”.
In aceasta ultima calitate, el reuseste sa demonteze niste tabuuri, ce fac din lectura obiectul unei forme de sacralizare precum: obligatia de a citi, de a citi integral sau de a citi cartea despre care vorbesti. Toate trei i se par autorului francez nu numai ne-necesare, dar implicind si anumite riscuri. Printre demonstratii ce par adesea sofistice, el reuseste sa confirme o butada cunoscuta a lui Oscar Wilde, luata ca moto: „Nu citesc niciodata o carte despre care trebuie sa scriu; te influenteaza atit de usor”.