in Dilema veche nr. 377

Un roman al lui Petru Cimpoesu, intitulat Firesc si aparut in 1985 (a doua editie, revazuta, va fi publicata dupa fix un sfert de veac), avea anumite date pentru a fi pe placul forurilor. Era cu muncitori: oameni simpli, sondori, cufundati in munca lor cotidiana de construire a socialismului, chiar si fara lozinci. O inginera stagiara apare in cadru, cu complicatiile ei nitel „intelectuale”, si incepe sa tina un jurnal. In partea a doua a romanului, dupa ce jurnalul consemnarii la persoana I s-a incheiat, cititorul afla – dar relativ tirziu – ca Iunia Poenaru s-a sinucis. Existau si sinucideri in regimul trecut? Mai multe, oricum, decit in romanele scrise in epoca. Si deodata incepem sa simtim diferenta dintre realismul propriu-zis si asa numitul realism socialist. Al doilea solicita autorilor „zugravirea realitatii in dezvoltarea ei revolutionara”, incarcindu-i cu „sarcina influentarii ideologice” a oamenilor muncii. Primul cerea scriitorului atit: „a vedea clar”.