Scriitoarea isi plaseaza experientele in scenarii biblice, pe care le abate de la sensurile originare. Biografia se pastreaza totusi in latenta. Nimic nu permite sa depistam vreun episod anume. Nici macar singele, invocat in calitate de substitut al cernelii, nu clarifica traumele. Oricit s-ar stradui autoarea sa atraga atentia asupra exploziilor sangvine si, implicit, asupra intensitatii trairii, efectul rezida in sugerarea unor hemoragii interne. Sensibilitatea poetei functioneaza ca o busola demagnetizata, incapabila sa descopere iesirea din labirint. De aici si senzatia ca lirismul ei, reflexiv si autoreferential, cauta modalitatea de obiectivare a unei stari indescifrabile. Poezia Martei Petreu pare ca-i apartine unui damnat care compune psalmi.
