in Luceafarul de dimineata

Dosarul de Securitate al lui Dorin Tudoran poate fi, asadar, citit si ca un roman. Un roman scris de Securitate despre poetul disident, dar care – in fapt – este o carte despre Securitatea insasi. Dosarul acumuleaza de toate: birfe si turnatorii (stupide sau rafinate), interceptari ale convorbirilor (telefonice sau directe), inregistrari ale intilnirilor publice sau profesionale (literare), relatari despre „obiectiv”, interpretari legate de intentiile lui, dispozitii si ordine ale sefilor etc. „Aparatul” pus in miscare e impresionant, aparent demasurat in raport cu fragilitatea si lipsa de mijloace a obiectivului. In fond, dupa cum din „dosar” se vede, Dorin Tudoran a avut putini prieteni si sustinatori reali, nu de putine ori regasindu-se singur in fata „sistemului”. Portretul din „dosar” al poetului-disident este, desigur, deformat. Cum sint si „caracterizarile” putinilor sai prieteni autentici. Pentru Securitate, a te opune „sistemului” insemna sa fii „dusman ideologic” (N. Manolescu), nebun (D. Desliu), betiv (D. Cristea) etc. O lume strimba populeaza acest „roman al Securitatii”, riscul fiind ca, in lipsa dezvaluirii totale a coordonatorilor si colaboratorilor, sa raminem, pentru multa vreme inca, fiii lor.