Fiind in contra directiei culturii, literaturii, criticii romanesti (in primul rind) de azi, desi nu are in Maiorescu un model viu si exemplar, Marino inlatura „profunda mediocritate a criticii romane actuale“, dar mai ales inactualitatea si desincronizarea sa. „Ramasa cu cinci decenii in urma, intr-o faza calinescian-impresionista, total desueta.“ (Viata unui om singur, Polirom, 2010, p. 477). Sint indexate fara rabat impresionismul, sincronizarea mecanica, prin acceptarea colonizarii si a imitatiei prompte: „importam frenetic, numar de numar, toate modelele culturale occidentale: «poststructuralism», «postmodernism» si celelalte“ Critic de idei, ideolog aspirant, anticritic literar, Marino face din sine un caz de autodeviat contextual, izolat in sens de singularizat.