in Observator cultural, nr 567

Mai mult decit in volumele sale anterioare, in Minoic, Caius Dobrescu este cu adevarat „prozator“. Si asta se vede si la nivelul construirii conflictului, si la nivelul personajelor care, mai toate, au relief, un limbaj propriu, individualizat (cu oralitatile adiacente foarte bine prinse) si profiluri ce se retin, de la protagonistul romanului, Nicu Stoica – un simpatic antierou – pina la „pleiada“ de agenti secreti travestiti in oameni politici sau in universitari, in cazul carora autorul ar fi putut sa sarjeze riscant daca nu ar fi fost, cum spuneam, cu adevarat prozator. Ironia auctoriala e discreta, nu pune in pericol soliditatea personajelor. La fel de subtil, se lasa detectata in Minoic si o benigna ironie la adresa cititorului, a posibilelor asteptari de lectura ale acestuia, in permanenta si cu virtuozitate contrazise. Minoic: o carte-surpriza. Si, as zice, de departe cel mai indraznet experiment literar al lui Caius Dobrescu.