in Timpul

Intors in Romania anului 2000, Marius se simte „aproape un strain”. Deceniul sau american (plecase in ‘90, „chemat” de Cristina si Leo, ajunsi „Dincolo”, dupa o a doua incercare, inca din ‘86) nu ar avea, in sine, de ce sa-i dea o astfel de psihologie. Poate mai curind faptul ca este, in mare parte, tratat ca un strain, dar asta tine intr-un fel si de ceea ce-si dorise, isi „promisese” lui insusi, incit Corvette-ul sau cu doua locuri ori „apartamentul de lux” de la Sofitel pot fi, in ochii multora, sinecdocele unui statut de winner. Parcurgind textul, am avut adesea impresia, cum o vor avea, probabil, si alti cititori, ca destule scene trec dinspre cuvinte spre un „ecran” imaginar, interior. Scris „cinematografic”, romanul s-ar putea dovedi filmic, transpus in imagini si dialog? Are calitati care par sa permita o asemenea translare reusita, insa mihnirea aceea subtila, de joc al timpurilor si al unei „memorii” nostalgice, cum ar „arata” ea intr-un film?