pe Mediafax

Dupa o prima incercare esuata, pe la inceputul anilor 90, cind nu exista un cadru legal, clar, de intrare in posesia unor asemenea documente, am renunţat. Ba, chiar nu am dorit sa dau nas in nas cu asemenea documente, fiind sigur de ce mizerii se afla in ele. Abia prin 2006, cind unul dintre marii provocatori si diversionisti ai presei romanesti, pre si post-decembriste, a scris niste aiureli despre mine m-am hotarit sa-mi caut dosarul. S-a intimplat ca dosarul meu a aparut prin 2008, cind la CNSAS au ajuns 22 de kilometri liniari de asemenea dosare (sa nu uitam, lucrul se datoreaza iniţiativei presedintelui Traian Basescu) si am putut sa consult paginile cu pricina. Editura Polirom mi-a oferit sansa de a stringe intr-un volum 500 de pagini din cele aproape 10.000. Munca i-a revenit domnului Radu Ioanid. [...]

Nu, nu m-am confruntat cu oamenii care au scris note informative despre mine. Le-am semnalat unora ce am gasit in dosarul meu si reacţiile lor au fost atit de, de cum sa le spun, hai sa zicem, atit de ciudate, incit i-am lasat in boii lor. Si-apoi, nu mi-au fost deconspiraţi decit ciţiva din acea armata de informatori, surse, oameni de incredere. Si nu neaparat cei mai odiosi dintre ei. Pe alţii i-am identificat fara mare greutate, dar pina cind instituţia acreditata sa confirme asemenea identitaţi, CNSAS, nu va confirma asemenea identificari, nu se cuvine sa pomenesc numele respective.