in Academia Catavencu

Sa ne intelegem, nu scriu aici despre psihologul Aurora Liiceanu, nici despre insii pe care medicii ii trimit la ea fiindca pentru bolile lor nu exista medicamente. Mor dupa talentul scriitoarei cu acest nume, si relatarile ei «de caz» mi se par niste povestiri fara cusur, unele superbe. Spre deosebire de prozatorii cu frica de rigorile moralei, Aurora Liiceanu nu le da niciodata la cap personajelor sale. Daca o doamna incearca experienta adulterului, autoarea nici nu se intristeaza, nici nu se bucura – desi un pic de satisfactie are: ea vrea sa afle de ce si cu ce efect! Iar daca adulterul i-a oferit doamnei citeva clipe de fericire, pe fundalul unei casnicii posomorite, cu atit mai bine pentru ea. Nu traim decit o singura data si greseala unei casatorii cu cine nu trebuie poate fi corectata cu un adulter la vremea lui. Iubirea vietii? Asta nu e neaparat o relatie de o viata cu cineva. O poti trai intr-o aventura de citeva zile, dupa care tu pe drumul tau, el sau ea pe al sau, dar iubirea aceea te urmareste si te rascoleste toata viata: capsula fericirii si a nebuniei tale de atunci. Asa ca daca ti se iveste in drum o aventura, n-o refuza. Poate fi singura. Si nu da cu piciorul unui adulter cinstit, de dragul aparentelor unei casnicii esuate. Fiindca, nu uita sau macar trezeste-te: pe lumea asta nu esti decit un calator oarecare, ca grecul Aurorei Liiceanu, care a venit in Romania prin anii ’50 si a stat cu bagajele nedesfacute pina a murit, incit n-a avut nimic de impachetat in ziua cind a primit bilet pentru ultimul sau voiaj.