Cu multiple paliere de intelegere,
Demonii vintului ramine romanul unei initieri, cultivind deopotriva mai vechi obsesii ale autoarei, precum instrainarea, cautarea Celuilalt si ciocnirea dintre civilizatii, teme majore infuzate pe nesimtite in text, sub frenezia de nuante, miresme si impresia auditiva permanenta, suieratoare, a vinturilor desertice, amintind de zadarnicia si vremelnicia lumii, fie ea si cea a sclipitoarelor si nepieritoarelor diamante. [...]
Calofilia Danielei Zeca trece, odata cu Demonii vintului, pe un alt nivel. Un nivel de la care se poate vorbi, fara teama de a exagera, despre aceasta autoare ca despre una dintre revelatiile prozei romanesti de dupa 2000.