in Cultura

Aflat cu certitudine intre primele trei romane ale anului 2010 (un an excelent pentru romanul romanesc, la rindul sau), alaturi – in topul meu incomplet si capricios – de Radacina de bucsau, al lui O. Nimigean si poate de Cara aurita, a Tatianei Dragomir, Noapte buna, copii! se preteaza la clasicizare. Mai mult decit atit, indraznesc sa spun ca este genul de roman a carui valoare creste cu timpul, cu cit realitatea („adevarul istoric”) din care se inspira devine tot mai putin familiara cititorului. Pentru ca nu atit recuperarea unei memorii istorice subiective conteaza in lectura romanului de fata – desi ea este implicita – cit reusita unei constructii narative, a unei strategii epice proprii marilor romane.