in Observator cultural

Marina, ca si Umbra vintului, de altfel, dincolo de talentul romancierului de a doza perfect cantitatea de straniu inserat in itele povestii, impresioneaza prin calitatea descriptiva a orasului in care locuitorii pot descoperi mult mai mult decit monotonia vietii cotidiene. Barcelona, asemenea Macondoului lui García Márquez, devine un oras magic, in care isi gasesc locul atit idile de o puritate si delicatete ce amintesc, pe alocuri, de cartile unui Lamartine, cit si grotescul si suspansul á la Marry Shelley. Barcelona, orasul cu „stoluri de porumbei care zburataceau printre chioscuri cu flori si cafenele, cintareti ambulanti si dansatoare de cabaret, turisti si localnici, politisti si pungasi, cetateni si strigoi din alte epoci”, cu acel „miraj de bulevarde si stradute”, este un oras de care te poti indragosti usor, citind cartile lui Zafon. Este orasul care nu cunoaste granite si care ofera, in melanjul sau de nou si vechi, de pitoresc si mundan, posibilitati de a descoperi o altfel de realitate, una incarcata simbolic: „timpul si memoria, istoria si fictiunea se topeau in acel oras fermecator ca acuarelele in ploaie”.