in Observator cultural

Ultimul roman al Gabrielei Adamesteanu, Provizorat, are si o alta miza, si anume o punere in oglinda a unor intervaluri istorice care se ofera drept cadru unor existente marunte, radiografiate in detalii ce tin de universul personal, domestic: povestea personajelor centrale, aparent placida Letitia, de fapt o rafinata observatoare a celorlalti, si carieristul Sorin, este dezvaluita prin prisma unui incurcat trecut de familie, care implica prezenta unor „pete“ la dosarul celor doi. Daca in familia Letitiei au existat inclinatii legionare, Sorin e un copil adoptat si intregul sau trecut sta sub semnul unei suspiciuni care-l impiedica sa avanseze in cariera. Ramificatii psihologice infinitezimale sint cu subtilitate analizate, prin perspectiva trecerii de la perioada legionara la comunism, mesajul romanului fiind ca intotdeauna existenta ne este supradeterminata de trecutul mai mult sau mai putin apropiat, pe linie sangvina; cu alte cuvinte, atitudinea politica si istoria personala, familiala devin bagajul genetic de neignorat al oricarei fiinte. Adoptarea lui Sorin, perceputa de acesta ca o drama intima, e o metafora a omului fara istorie, cu atit mai obsedat de trecut cu cit acesta i se refuza si cu atit mai inversunat in a-si gasi locul intr-o lume care-i manipuleaza, pe nesimtite, slabiciunile. Aceasta preconditionare, care scapa controlului personajelor, e adevarata lor drama, care reverbereaza de la nivelul personal catre cel social.