in Bucurestiul cultural

Jurnal suedez V este scris in tonuri indeosebi sumbre si in culori crepusculare, din care razbate, totusi, vointa de fier a alergatorului de cursa lunga in arealul culturii, intarit de certitudinea talentului sau si de «umbrele» protectoare ale celor iubiti, mingiind, cu aripile lor nevazute, ranile dureroase. Daca ar fi sa aleg o scena reprezentativa pentru Gabriela Melinescu a acestui volum, as opta pentru descrierea unei seri de Anul Nou, semnificativa atit pentru poezia singuratatii, cit si pentru puterea nebanuita a iubirii care anuleaza granitele dintre viata si moarte: «singura, imbracata frumos, cu fotografiile celor iubiti pe masuta cu douasprezece luminari (...). Am simtit prezenta iubitilor morti linga mine, am auzit pasii lor». Jurnalul suedez este o carte frumoasa si grava, cu inflexiuni aspre si invaluiri tandre, o carte despre nimicurile cu sens si despre problemele arzatoare ale fiintei umane. In ultima instanta, este spovedania unui invingator.