in Observator cultural, nr 282

Nichita Danilov, unul dintre cei mai importanti poeti ai generatiei mele, tinde sa devina si unul dintre cei mai buni romancieri ai acesteia. Primele sale trei romane deja il impusesera in rindul excelentilor stilisti, cu o formula narativa exceptional de atractiva, ce imbina, dupa o formula doar de el stiuta, dimensiunea realista – un realism al detaliului, mai ales – cu cele fantezista, absurda, burlesca si fantastica. Urian il califica drept prozator de factura clasica, in traditia lui Creanga si a prozei ruse, doar ca trebuie adaugat ceva – un prozator clasic trecut prin toate modernismele si postmodernismele, de la primul modernism la realismul magic si la absurd. Acest lucru e cel mai evident in Ambasadorul invizibil, cel mai bun roman de pina acum al lui Danilov. Am vrut sa-i aplic formula „o metafora a puterii”, dar e insuficienta, mai potrivita pare „o autopsie a puterii”, a oricarei puteri si a Puterii in genere.