in Observator cultural, nr. 539

In ciuda actiunii minimale, dinamica romanului este asigurata prin intreruperea dialogurilor de monologurile interioare si de calatoriile imaginare ale lui Anis, devenit personaj al unor scene istorice din trecutul indepartat sau al unor scene religioase, imaginea obsedanta fiind aceea a pestelui care l-a inghitit pe Iona si care pindeste cu gura larg deschisa, deasupra bacului. Bine calculate sint si focalizarile repetate pe persoana atemporalului si uriasului paznic, despre care nimeni nu stie de unde vine sau citi ani are si care, atunci cind nu conduce rugaciunea, se ocupa de procurarea hasisului si a femeilor. Desi cu o covirsitoare miza demonstrativ-ideologica, prin atitudinea critica la adresa regimului Nasser (cartea a fost si ecranizata in 1971, filmul fiind interzis pina in 1990), romanul Palavrageala pe Nil isi fidelizeaza cititorii prin atmosfera suprarealista, construita pe baza unei bogate retele metaforice si prin descrieri peisagistice in stil clasic. Naghib Mahfuz reuseste sa decontextualizeze stari de fapt, eliberindu-le de un index temporal, si sa faca saltul din fundalul istoric in esteticul universal, impletind discret realitatea cu visul si imaginatia.