in Convorbiri literare

Dupa citeva pariuri romanesti (fara exceptie, cistigatoare), Doina Rusti se intoarce, in ultima ei carte – Camasa in carouri si alte 10 intimplari din Bucuresti, Editura Polirom, 2010– la insesi izvoarele fictiunii prozastice, cu un volum de proza scurta in care isi pune la bataie bine cunoscutele atuuri ale scrisului. Recunoastem, si aici, incredibila pofta de a povesti, virtuozitatea stilistica, abilitatea de a inerva, in puncte bine gindite ale textului, aluzii intertextuale si metatextuale (a se vedea, bunaoara, „aluna de cerneala” ori „stropul smolos” care circula intre personajele din Amintirile unui ciine zapacit, pe care le percepe, desigur, doar reprezentanta regnului animalier), in fine, capacitatea de a trasa, din linii fluide, dar puternice, desenul unei lumi impartite, egal, intre umbrele unui realism in fond agresiv si luminile unui fantasmatic in mod evident taumaturgic. Pe intervalul dintre ele, imaginatia intr-adevar debordanta a scriitoarei naste istorii spectaculare, din care nu lipsesc ingredientele obisnuite ale genului.

Camasa in carouri si alte 10 intimplari din Bucuresti este, pur si simplu, o noua dovada ca, in proza fantastica de azi, Doina Rusti nu are egal.