Volumul America fara etaje le vine manusa tuturor celor care vor sa mai afle una, alta despre viata Americii si a americanilor de dincolo de savantlicurile livrate de politologii si expertii de toate culorile. Una e America vazuta de Baudrillard sau Jean François Revel, alta e cea descrisa de John Steinbeck, Dos Passos, Faulkner sau, iata, de minunatii scriitori Ilf (Ilia Arnoldovici Fainzilberg, la obirsie, aflam abia cu aceasta ocazie) si Petrov (Evgheni Petrovici Kataev), sovieticii care au scris 12 scaune si Vitelul de aur. Mult gustate si de Andrei Plesu, care nu gusta chiar orice si oricum. Bun.

Ce fac Ilf si Petrov? Simplu, merg in America, unde petrec citeva luni, intre noiembrie 1935 si ianuarie 1936, scapind de procesele de la Moscova care au dus la moartea multor dragi si mindri constructori ai comunismului. Nu stim daca a fost si vreo misiune speciala pe dedesubt – cine putea merge in SUA in acei ani, chiar asa, hop-top si de dragul ochilor lui Roosevelt si Stalin –, dar cartea care a iesit in urma acestei calatorii este minunata. Si se citeste pe nerasuflate. […]

O carte splendida despre o America vazuta asa cum a fost. Spasiba tavarisci!, multumim, tovarasi, am spus, in eternitate, unor scriitori simpatici care au murit, neasteptat, neimpuscati. Unul in accident de masina, celalalt, de moarte naturala.

Related products

Produs adăugat la favorite
Consimțământ pentru cookie-uri