- Alexandra OLIVOTTO
- Dosar de presă
- 0 likes
- 118 views
Sint organizati in bande, «unii dintre cei mai mici de acolo, copiii de cinci sau sase ani, poate ca nu vazusera niciodata o pisica sau un ciine ca pe un «animal de companie» care sa fie iubit si care sa faca parte dintr-o familie», intre ei nu exista prietenii, doar aliante de moment, agresivitatea e la ordinea zilei si comunica intre ei «prin cuvinte care puteau fi recunoscute, asta cind erau cuvinte, si nu miriituri, racnete si tipete...».
Noii pusti «erau mai rai decit animalele in toate privintele si mai rai decit oamenii». Iar protagonistii romanului lui Lessing incearca sa lupte cu reflexele care le interzic sa loveasca un copil pentru a supravietui atacurilor acestor bande inarmate cu bite.
Cistigatoarea Nobelului din 2007 va persista in a demonstra cita oroare se poate extrage din copilarie in Al cincilea copil (1988).
Distopia e si ea minutios tratata – casele arata «ca si cum revolutia tehnologica nu avusese niciodata loc», orasul e plin de "nuclee de barbarie» si «se comiteau atit de multe infractiuni si pareau sa existe categorii noi si neprevazute de infractiuni in fiecare zi».
Pina si viata a devenit ilegala: «Nimic din ea nu ar fi trebuit sa existe. Oficial, nu exista; si cind «ei» erau siliti sa vada aceste lucruri, trimiteau trupe sau politia sa le faca sa dispara. O astfel de vizita se mentiona intr-un titlu de ziar, o foaie volanta sau o stire sub forma «Cutare si cutare strada a fost astazi curatata». Si toata lumea stia exact ce se intimplase si multumea cerului ca era vorba de strada altcuiva».