in Dilemateca

Omoara-ma! a pornit de la un lucru foarte simplu. Am realizat ca ne apropiem foarte tare de niste oameni si nu ne mai putem imagina viata fara ei. Dupa aceea, dintr-un motiv sau altul, lucrurile nu mai merg, se destrama. Atunci nu facem altceva decit sa omorim niste relatii si sa ne indepartam de niste oameni care nu vor mai fi niciodata la fel de vii pentru noi. Chiar daca ei continua sa traiasca, au o adresa, un numar de telefon etc. De aceea am scris o poveste despre un gen de intimitate foarte cruda, despre frica de batri- nete, de singuratate. In primul rind, am vrut sa ma sondez pe mine... La asta ma ajuta textele mele. Am colectionat tot felul de stari, unele indreptat ite, altele nu. Trebuia sa le revizitez ca sa incerc sa inteleg mai mult, in fond. Ca in orice relatie, si in cazul personajelor mele se amesteca tot felul de lucruri: slabiciuni, fascinatia pentru o persoana, manipulari, fictiuni, gelozii. E amor propriu si disperare in cazul doamnei Manea si o disponibilitate de a intra in joc din partea celei tinere. Si, evident, un raport de forte intre cele doua femei, care se tot schimba.