pe agentiadecarte.ro

Nu imi construiesc personajele la rece, nici nu le misc din umbra. De curind, citind cartile unor colegi si colege de proza, m-am gindit ca ceea ce m-ar deosebi de multi dintre ei este importanta pe care eu o dau personajelor, in timp ce pentru altii, ideile, simbolistica, tensiunea narativa etc. reprezinta «motorul» romanelor. Pe mine ma intereseaza personajul, cu una din povestile lui de viata. Letitia Branea din Drumul egal al fiecarei zile se constringea sa fie activa, chiar interventionista, pe cind Letitia Arcan din Provizorat, acelasi personaj, vazut dupa 10 ani, are acest gen de fatalism. De ce? Poate pentru ca acum este legata, chiar daca in mod diferit, de fiecare dintre cei doi barbati din viata ei? Pentru ca la niciunul nu gaseste intelegerea si protectia pe care o cauta? Pentru ca rigorile timpului in care traieste ii iau libertatea de decizie? Pentru ca literatura si nu viata reprezinta prioritatea ei? Acestea si poate altele sint explicatii posibile ale fatalismului ei, dar ma simt confortabil nestiind mai multe despre personajul meu decit oricare cititor. Cred ca e bine ca personajul sa ramina ambiguu si necontrolat de scriitor.