Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
- Doina RUSTI in interviu cu Andreea GEORGESCU
- Dosar de presă
- 0 likes
- 283 views
Imi place sa scriu despre lucruri traite. Insa niciodata nu ma opresc la ele, pentru ca dincolo de amintirea unui statui de ipsos se afla o lume care se modifica la nesfirsit. Intr-o zi am gasit printre hainele vechi o camasa in carouri. Intotdeauna exista astfel de haine pe care oamenii le uita in cite o cutie, iar, odata regasite, aduc in mod neasteptat si timpul lor glorios, pe cind erau tinute pe un umeras aurit. Camasa mea, pe care o purtase demult un barbat, respira inca aerul unei dimineti de mai, suspinul cireselor pirguite si glasul hiriit al unui papagal. Si imbracindu-ma cu acea camasa, am cutreierat prin cartierul Andronache, la inceput cu iluzia si apoi cu certitudinea ca in tesatura alba si rosie palpita inca inima altui timp. Asa am scris nuvela care da titlul recentului volum, aparut la Polirom, iar camasa adevarata, de la care a pornit totul se vede pe coperta, agatata de sacul Laurei Vasiliu, care a probat si ea magia acestei pinze vechi.