in Observator cultural

Desigur, ceea ce rezulta de aici este, in primul rind, o extraordinara meditatie asupra destinului uman si a locului omului intr-un univers ostil, ce reclama, adesea cu necesitate, recursul la deghizari, la masti, la travestiuri, la o strategie a dublei intentii, deprinsa, daca sintem atenti la detaliile textului, de la Baltasar Gracian si al sau Oracol manual. Jocul vietii si al mortii devine, astfel, mult mai complicat – dar si mult mai subtil – decit putea sa para dupa o lectura superficiala a romanului lui Cela, violenta aparind, deci, la rindul ei asemenea unei masti menite a ascunde, uneori, sentimentele profunde ale oamenilor nu atit unii fata de ceilalti, cit mai mult ale intregii colectivitati fata de pamintul natal, loc al spaimelor, dar, deopotriva, al triumfurilor fiecaruia, univers inchis – dar din care, chiar daca ar putea, locuitorii ar ezita sa plece, ei definindu-se, structural, tocmai prin raportarea la Tomiston, cu crismele si bordelurile sale, cu singele varsat cu usurinta, la Arizona cea atit de arida, dar deopotriva, la Cristos, finalul romanului stind marturie in acest sens, nemaifiind vorba, acum, de o divinitate doritoare de procese ori de razbunare, ci dimpotriva, de un Dumnezeu capabil sa ierte, pentru ca viata Arizonei sa poata continua, chiar daca moartea care a bintuit atit de frecvent orasele din aceasta parte de lume a parut, la un moment dat, a invinge.