in Academia Catavencu

Daca il citesti pe Andrei Oisteanu, intri in lumea secreta a scriitorilor si a oamenilor de cultura romani si a drogurilor cu care isi pun mintea la treaba. Unii fumeaza pina nu mai pot. Altii beau cafea in loc de apa. Si nenumarati muncesc cu vinutul, cu vodca si cu berea, pina cad sub bancul de lucru. Sa nu va inchipuiti totusi ca asta e o istorie a depravarii in cultura romana. Sau un manual de tras liniute pe nas ori despre tehnologia bagarii acului in vena. E o istorie cit se poate de serioasa despre un subiect scandalizant pe care biografii celebritatilor il baga sub pres, ca sa nu se traga mitocanimea de bracinar cu eroii culturii autohtone.

Fiindca pentru dobitoci e totdeauna mai important ca Eugen Ionescu tragea din greu la masea, decit ca a scris Cintareata cheala. Andrei Oisteanu spune in cartea asta care au fost marii nostri narcomani. N-o face insa la riciiala si nici cu tonul unuia care se uita pe gaura cheii ori trage cu urechea la birfe, fiindca atunci cele 500 de pagini ale istoriei sale s-ar fi triplat, ca si numarul personajelor incluse in ea.