Cerul din burta nu e doar un amplu poem, ci si un roman. Povestea din adincime este a fiintei care creste si vine spre noi in si din mister, iar istoriile de suprafata sint cele ale unui sir de femei – centrul fiind mama care a nascut doisprezece copii, al patrulea fiind eu – cunoscute sau nu, apropiate sau despre care am citit in presa. Palierul pur medical, cu transformarile biologice, e ca o vopsea tare peste care, in tablou, vin tusele mirarii metafizice, ale incarcaturii poetice sau religioase. Imi amintesc de mine insarcinata ca de un corp care dobindise simturi noi, traia lumea diferit, vedea amanunte care brusc deveneau esentiale; de pilda, stiam imediat cind in preajma mea e o alta femeie insarcinata. Aveam ochi pentru ea, chiar daca era iarna si-si invelea corpul in paltoane. A trebuit, deci, sa povestesc toate astea. Nu de mult am fost invitata la un festival de literatura in Suedia, in cadrul caruia am avut mai multe lecturi din aceasta carte. La finele uneia, un medic obstetrician mi-a spus ce experienta stranie a avut ascultindu-ma, fiindca era obisnuit sa abordeze lucrurile mai degraba tehnic si rational, in nici un caz sa auda vocile celor pe care le asista la nastere. A incheiat cam asa: “Aceasta carte ar trebui sa fie in toate salile de asteptare unde ajung gravide si doctori ca mine.”
Noi și partenerii noștri stocăm și/sau accesăm informațiile de pe un dispozitiv, cum ar fi modulele cookie, și prelucrăm date cu caracter personal, cum ar fi identificatori unici și informații standard trimise de un dispozitiv, pentru reclame și conținut personalizate, măsurători de reclame și de conținut, informații despre publicul-țintă, precum și în scopul dezvoltării și îmbunătățirii produselor. Cu permisiunea dvs., noi și partenerii noștri putem folosi date și identificări precise de geolocație prin scanarea dispozitivului. Puteți da clic pentru a vă da acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus. Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dvs. cu caracter personal să nu necesite consimțământul dvs., dar aveți dreptul de a refuza o astfel de prelucrare. Preferințele dvs. se vor aplica numai acestui site web.