in Tribuna

Criticii nu se dezmint si catalogheaza povestirea Franny drept una din cele mai devastatoare satire scrise despre o lume plina de indoctrinati dornici sa isi etaleze eruditia lor si nu despre pelerini in cautarea caii celei drepte. Un motiv pentru care Franny este o satira neobisnuit de bine cumpanita e faptul ca Franny pare la fel de absorbita de rugaciunea inimii precum e iubitul ei Lane de propriul lui eseu despre Flaubert. Ea este la fel de neatenta la remarcile lui pe cit Lane este la ale ei, desi Franny regreta vizibil mai mult ca ia retezat discursul pentru a-i cere maslina decit regreta el ca a intrerupt-o pentru a-i subtiliza pachetelul de unt. Apoi, Salinger muta decorul din metropola suprapopulata intr-un topos coconic al narcisistului casnic. O data cu aceasta transformare, jargonul jargonul si limbajul hiperexpresiv si hiperconsumist al lui Holden Caulfield se dilueaza intr-un abia perceptibil ecou solipsistic: de la interminabilele monologuri ale lui Buddy, la scrisorile confesive ale lui Seymour, si la sfaturile duhovnicesti ale lui Zooey catre Franny. Astfel ca, dintr-o perspectiva pur mistica, neadaptarea sociala a acestor indivizi nu este decit un semn al zdravenei lor sanatati spirituale.